Home » Știință » Meteoritul „rătăcitor” care s-a întors la Pământ după mii de ani

Meteoritul „rătăcitor” care s-a întors la Pământ după mii de ani

Publicat: 17.07.2023

Se spune că ceea ce pleacă trebuie să se și întoarcă, dar acest lucru nu ar trebui să fie valabil și pentru meteoritul pământean.

Și totuși este. Oamenii de știință încearcă să confirme că meteoritul pământean descoperit în Maroc în 2018 a scăpat cândva de atracția Pământului și a ajuns în spațiul cosmic, doar pentru a reveni „acasă” după mii de ani.

Dacă este adevărat, această stâncă, numită oficial „Northwest Africa (NWA) 13188”, ar fi primul meteorit (de care știm) care ar fi făcut această extraordinară călătorie dus-întors. Iar faptul că această „stâncă spațială bumerang” de 646 de grame ar fi putut face o excursie cerească nu este singurul lucru ciudat la ea.

Meteoritul pământean care s-a întors acasă, precum un „fiu rătăcitor”

Aspectul ca de spumă al lui NWA 13188, textura cristalelor și alcătuirea chimică precisă sugerează puternic că acesta este un tip de rocă ce se formează chiar aici, pe Pământ, din mineralele topite produse de vulcani în apropierea plăcilor oceanice care se scufundă.

Iar dacă luăm în considerare și amestecul său de izotopi de oxigen și semnătura de oligoelemente, devine foarte îndoielnic că această rocă este un meteorit. Cel puțin, nu meteoritul spațial la care ne-am gândi în mod normal, scrie Science Alert.

Cu toate acestea, conform lui Jérôme Gattacceca, un geofizician de la Centrul Național de Cercetare Științifică din Franța, care a prezentat descoperirile echipei sale la conferința de geochimie Goldschmidt din Franța, roca a avut o călătorie interesantă, petrecându-și o perioadă semnificativă de timp pe orbită.

Cât timp a stat meteoritul în spațiu?

Concentrațiile sale de Heliu-3, Beriliu-10 și Neon-21 ar putea fi explicate doar prin expunerea la razele cosmice, radiații găsite în spațiul cosmic, dar blocate în mare parte de câmpul magnetic al Pământului. Deși concentrația acestor izotopi a fost mai mică decât a altor meteoriți, a fost semnificativ mai mare decât a altor roci de pe Pământ.

Acest lucru a sugerat că NWA 13188 a fost expus la razele cosmice galactice pentru o perioadă scurtă, dar semnificativă, de până la câteva zeci de mii de ani. NWA 13188 are, de asemenea, o „crustă de fuziune” sticloasă, ceea ce sugerează că s-ar putea să se fi topit în timp ce a intrat cu viteză în atmosfera Pământului.

Toate acestea „exclud ca NWA 13188 să fie un meteorit ‘fals’, făcut de oameni”, scriu Gattacceca și colegii săi. „Prin urmare, considerăm că NWA 13188 este un meteorit, lansat de pe Pământ și reacretat ulterior la suprafața sa”, concluzionează ei.

Cum a ajuns meteoritul pământean în spațiu?

Modul în care meteoritul pământean a ajuns în spațiu este un mister, dar este posibil să fi fost aruncat în timpul unei erupții vulcanice sau atunci când un alt meteorit s-a izbit de Pământ, spun cercetătorii.

Pentru a intra pe orbită, o piatră aruncată din gura unui vulcan furios ar trebui să se deplaseze cu zeci de mii de kilometri pe oră, ceea ce este mult mai repede decât se estimează că zboară majoritatea rocilor. Cele mai înalte erupții de vulcani ajung de obicei doar la aproximativ 31-45 de kilometri deasupra Pământului, așa că este puțin probabil ca vulcanii să poată lansa pietre în spațiu.

Dar unele coliziuni dintre Pământ și asteroizi mari ar putea fi suficient de puternice pentru a arunca pietre în Sistemul Solar. O piatră de pe Pământ veche de 4 miliarde de ani, cea mai timpurie cunoscută de știință, a fost găsită pe Lună în timpul misiunii Apollo 14, în 1971. Această rocă a fost probabil aruncată de pe Pământ pe Lună, atunci când cele două corpuri erau mult mai apropiate, după o coliziune cu un asteroid.

Unde sunt cei mai mulți meteoriți de pe Pământ?

Vârsta lui NWA 13188 este necunoscută, dar echipa lui Gattacceca lucrează la datarea rocii prin măsurarea concentrațiilor unui izotop de argon. Cercetarea nepublicată, însă, nu a convins pe toată lumea. „Când susțineți ipoteze extraordinare, aveți nevoie de dovezi extraordinare care să le susțină. Încă nu sunt convins”, a spus Philippe Claeys.

Meteoriți de pe Marte au fost găsiți în deșertul Sahara; o rocă veche de 4,4 miliarde de ani numită „Black Beauty” a fost descoperită de vânătorii locali de meteoriți și vândută unei colecții private în 2011. Acum are o valoare de piață de peste 10.000 de dolari per gram.

Deșertul Sahara este un loc ideal pentru a căuta meteoriți, deoarece pietrele negre contrastează cu nisipul și există puțină vegetație care să le ascundă.

Aproximativ 780.000 de meteoriți ar putea fi undeva în Sahara, ceea ce face din acest deșert cea mai bună locație de vânat meteoriți în afara Antarcticii.

Vă recomandăm să citiți și:

„Un corp” uriaș din granit de pe fața nevăzută a Lunii ascunde indicii despre vulcani antici

Europa lovită de fulgere, în imagini uimitoare din satelit

Test de cultură generală. De ce nu ne-am mai întors pe Lună?

Sateliții Starlink emit „radiații electromagnetice” și îngrijorează astronomii

Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș
Ștefan Trepăduș este blogger începând cu anul 2009, având experiență și în domeniile publicitate și jurnalism. Este pasionat de marketing și de tehnologie, dar cel mai mult îi place să știe lucruri, motiv pentru care a fost atras de Descopera.ro. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Doi mari producători auto ar putea fuziona și ar deveni al treilea cel mai mare grup auto global
Doi mari producători auto ar putea fuziona și ar deveni al treilea cel mai mare grup auto global
A murit crocodilul Burt din filmul „Crocodile Dundee”
A murit crocodilul Burt din filmul „Crocodile Dundee”
Vremea se strică în aproape toată țara, anunță meteorologii
Vremea se strică în aproape toată țara, anunță meteorologii
Adepții Pământului plat au constatat cu surprindere că acesta este rotund după o vizită în Antarctica
Adepții Pământului plat au constatat cu surprindere că acesta este rotund după o vizită în Antarctica
Un general și carul său, parte din Armata de Teracotă, au fost descoperiți în China
Un general și carul său, parte din Armata de Teracotă, au fost descoperiți în China
Creaturile bizare din Antarctica care pot trăi 11.000 de ani
Creaturile bizare din Antarctica care pot trăi 11.000 de ani
Britanicii din Epoca Bronzului își mâncau dușmanii, sugerează o descoperire macabră
Britanicii din Epoca Bronzului își mâncau dușmanii, sugerează o descoperire macabră
Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte din istoria Americii. Atunci când Joe Biden a efectuat o colonoscopie, i-a transferat puterea prezidențială timp de 90 de minute
Kamala Harris, prima femeie vicepreședinte din istoria Americii. Atunci când Joe Biden a efectuat o colonoscopie, i-a transferat ...
Selly, portretul copilului minune al internetului din România, EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene
Selly, portretul copilului minune al internetului din România, EXCLUSIV la Altceva cu Adrian Artene
Un studiu leagă consumul de alcool de ​​o reacție alergică mai severă la nuci
Un studiu leagă consumul de alcool de ​​o reacție alergică mai severă la nuci
Test de cultură generală. Ce decorațiune de Crăciun era făcută din plumb?
Test de cultură generală. Ce decorațiune de Crăciun era făcută din plumb?
Doi sateliți ESA și NASA și-au unit forțele și au măsurat calota glaciară din Groenlanda
Doi sateliți ESA și NASA și-au unit forțele și au măsurat calota glaciară din Groenlanda
Originea sifilisului, descoperită după 500 de ani. Cum a apărut boala?
Originea sifilisului, descoperită după 500 de ani. Cum a apărut boala?
Un tigru a străbătut 200 de kilometri prin Siberia pentru a-și regăsi partenera
Un tigru a străbătut 200 de kilometri prin Siberia pentru a-și regăsi partenera
Iată cum poți să afli dacă pisica ta suferă de psihopatie
Iată cum poți să afli dacă pisica ta suferă de psihopatie
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit ...
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
ChatGPT și alți chatboți suferă de demență, arată un studiu
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone
Apple renunţă la plata în mai multe tranșe pentru iPhone